Român, șofer de Uber în Marea Britanie, acuzat că i-a luat telefonul unei femei oarbe și și-a dat singur un bacșiș de 20 de lire

Român, șofer de Uber în Marea Britanie, acuzat că i-a luat telefonul unei femei oarbe și și-a dat singur un bacșiș de 20 de lire
Publicat: 24/01/2020, 13:43

Cornel Mihai este acuzat de fraudă și fals și își va afla sentința pe 4 februarie.

Incidentul a avut loc pe 29 iunie când Victoria Oruwari a fost nevoită să își comande un taxi deoarece trenurile din stația London Bridge fuseseră anulate.

Aceasta a declarat în fața Curții că românul a tot întrebat-o despre vederea ei pe parcursul întregii curse, însă acesta a negat acuzațiile.

„Nu m-am simți bine pentru că nu e treaba lui așa ceva, dar eram în mașina lui și m-am gândit că cel mai bine e să fiu politicoasă. Mi-a spus că am mers cu bine mai departe și că par fericită și i-am răspuns «Da. Nu am de ce să fiu tristă», a declarat femeia.

Se pare că românul i-ar fi spus femeii că nu poate închide aplicația de taxi de pe telefonul lui și că are nevoie să încheie cursa de pe al ei.

„Mi s-a părut puțin ciudat, dar nimic din comportamentul lui nu m-a făcut să cred că nu sunt în siguranță. Nu credeam că e ceva la mijloc, însă i-am arătat că am încredere în el ținând cont de informațiile pe care le aveam pe telefon”, a declarat Victoria despre incident.

Însă, înainte de a-i înmâna telefonul lui Cornel, femeia a dezactivat funcția telefonului specială pentru persoanele nevăzătoare, funcție prin care orice acțiune făcută pe telefon este descrisă de un sistem vocal.

Victoria și-a dat seama ce a făcut românul abia când a ajuns acasă, potrivit spuselor ei.

„Asta m-a făcut încă o dată să îmi dau seama că sunt mai vulnerabilă și mai susceptibilă să fiu victima unei infracționalități, însă pentru a avea o viață împlinită trebuie să am încredere în ceilalți”, a declarat Victoria potrivit mirror.co.uk.

După ce a descoperit că i-au fost furați bani, Victoria l-a reclamat pe șofer companiei uber care a acționat imediat: i-a returnat suma și l-am raportat pe Cornel Mihai la poliție.

De asemenea, românului i-a fost retrasă și licența de șofer Uber.

Cornel Mihai a declarat în fața Curții că lucrurile nu s-au întâmplat așa cum susține Victoria, bărbatul susținând că a încheiat cursa de pe propriul telefon.

Sursă FOTO: mirror.co.uk

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O teorie controversată răstoarnă tot ce știam despre Univers. Am trăi, de fapt, într-un vid...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Apare o nouă obligație în România. Se aplică în toate magazinele și restaurantele, fără excepție
Traiul românilor, tot mai dificil. Ce scumpiri vor urma
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Aștept cu nerăbdare". Florin Piersic, noi declarații despre starea sa de sănătate. Dorinţa arzătoare a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Copacii care au supraviețuit bombei atomice lansate asupra Hiroshima
×